Invatarea centrata pe elev

   


   Gibbs (1992) dă o definiţie utilă a învăţării centrate pe elev. El afirmă că învăţarea centrată pe elev “oferă elevilor o mai mareautonomie şi un control sporit cu privire la disciplinele de studiu, lametodele de învăţare şi la ritmul de studiu”.Această perspectivă subliniază caracteristicile fundamentale ale învăţării centrate pe elev, promovând ideea că elevilor trebuie să li se ofere un control sporit asupra învăţării prin asumarea responsabilităţii cu privire la:
      • ceea ce se învaţă,
      • modul cum se învaţă şi de ce,
      • momentul când se învaţă.

     O consecinţă importantă a acestei definiţii o reprezintă necesitatea ca elevii să îşi asume un înalt grad de responsabilitate în contextul învăţării şi să îşi aleagă în mod activ scopurile, precum şi să îşi administreze învăţarea. Ei nu se mai pot baza pe faptul că profesorul ori persoana care predă la clasă le va spune ce, cum, unde şi când să gândească. Ei sunt cei care trebuie să înceapă să o facă.
Recomandarea pentru trecerea responsabilităţii de la profesor la elev este răspândită în pedagogia contemporană. Într-o prezentare succintă a caracteristicilor persoanelor care învaţă eficient, de la Harpe, Kulski şi Radloff (1999) arată că o persoană care învaţă eficient:
           •  Are scopuri clare privitoare la ceea ce învaţă,
           •  Are o gamă largă de strategii de învăţare şi ştie
                 când să le utilizeze,
           •  Foloseşte resursele disponibile în mod eficace,
           •  Ştie care îi sunt punctele forte şi punctele slabe,
           •  Înţelege procesul de învăţare,
           •  Îşi controlează sentimentele în manieră adecvată,
           •  Îşi asumă responsabilitatea pentru procesul lor de
               învăţare şi
           •  Îşi planifică, îşi monitorizează, îşi evaluează şi îşi
              adaptează procesul de învăţare.

      Într-o dezbatere paralelă cu privire la învăţarea continuă, Candy (1994) sugerează că persoanele care învaţă continuu au, printre altele,
capacitatea de a face corelaţia diferite aspecte ale cunoaşterii, precum şi capacitatea de a-şi administra învăţarea. Knowles (1984) relevă elementele învăţării care sunt necesare în munca cu adulţii, proces care identifică de asemenea rolul profesorului care plasează elevii în centrul învăţării.
    Elevii trebuie să fie implicaţi activ în învăţare şi să îşi asume un
grad înalt de responsabilitate personală în acest sens. Knowles
consideră auto orientarea drept esenţa învăţării la adulţi şi susţine că
necesităţile şi experienţele persoanei care învaţă trebuie să fie mai
presus de expertiza instructorului. Adulţii, consideră el, sunt persoane care se orientează singure în procesul de învăţare şi fiecare adult este unic datorită experienţelor sale personale.

      PRINCIPII
    Principiile care stau la baza învăţării eficiente centrate pe elev
sunt:
      •  Accentul activităţii de învăţare trebuie să fie pe persoana care învaţă
şi nu pe profesor.
      •  Recunoaşterea faptului că procesul de predare în sensul tradiţional al
cuvântului nu este decât unul dintre instrumentele care pot fi utilizate
pentru a-i ajuta pe elevi să înveţe.
      •  Rolul profesorului este acela de a administra procesul de învăţare al
elevilor pe care îi are în grijă.
      •  Recunoaşterea faptului că, în mare parte, procesul de învăţare nu are
loc în sala de clasă şi nici când cadrul didactic este de faţă.
      •  Înţelegerea procesului de învăţare nu trebuie să aparţină doar
profesorului – ea trebuie împărtăşită şi elevilor.
      •  Profesorii trebuie să încurajeze şi să faciliteze implicarea activă a
elevilor în planificarea şi administrarea propriului lor proces de
învăţare prin proiectarea structurată a oportunităţilor de învăţare atât
în sala de clasă, cât şi în afara ei.
      •  Luaţi individual, elevii pot învăţa în mod eficient în moduri foarte
diferite.
Se pune de asemenea accentul pe autoevaluarea cadrului didactic şi
pe practica reflecţiei, pentru a facilita dezvoltarea profesională continuă.
      Dezvoltarea profesională a personalului trebuie să ofere cadrelor
didactice aptitudinile şi încrederea necesară pentru:
     •  A identifica necesităţile individuale de învăţare ale elevilor
     •  A încuraja şi a facilita învăţarea independentă, ajutând elevii să
        “înveţe cum să înveţe”
     •  A practica principiile învăţării pe baza includerii
     •  A înţelege şi a utiliza strategii de învăţare activă, centrate pe                       
      elev
     •  A înţelege şi a utiliza strategii de diferenţiere
     •  A facilita dobândirea de către elevi a aptitudinilor cheie


    Pentru a sprijini instruirea centrată pe elev şi utilizarea
metodologiilor moderne de lucru la clasă, se va pune accent pe
5 strategii de predare care să corespundă stilurilor individuale de
învăţare.
     În cadrul acestor strategii:
•  Lecţia pleacă de la experienţele elevilor şi cuprinde întrebări sau
activităţi care să îi implice pe elevi.
•  Elevii sunt lăsaţi să aleagă singuri modul cum se informează pe o
anumită temă şi cum prezintă rezultatele studiului lor.
•  Elevii pot beneficia de meditaţii, în cadrul cărora pot discuta despre preocupările lor individuale cu privire la învăţare şi pot cere
îndrumări.
•  Aptitudinea elevilor de a găsi singuri informaţiile căutate este
dezvoltată – nu li se oferă informaţii standardizate.
•  Pe lângă învăţarea specifică disciplinei respective, li se oferă elevilor ocazia de a dobândi aptitudini fundamentale transferabile, cum ar fi aceea de a lucra în echipă.
•  Se fac evaluări care permit elevilor să aplice teoria în anumite situaţii din viaţa reală, cum ar fi studiile de caz şi simulările.
•  Lecţiile cuprind o combinaţie de activităţi, astfel încât să fie abordate stilurile pe care elevii le preferă în învăţare (vizual, auditiv,
practic/kinetic)
•  Lecţiile înlesnesc descoperirile făcute sub îndrumare şi solicită
participarea activă a elevilor la învăţare.
•  Lecţiile se încheie cu solicitarea adresată elevilor de a reflecta pe
marginea celor învăţate, a modului cum au învăţat şi de a evalua
succesul pe care l-au avut metodele de învăţare în cazul lor
    Acest proces de formare se orientează deci în final spre scopul de a spori succesul elevilor, concentrându-se pe ceea ce este necesar pentru a îmbunătăţi experienţa de învăţare a elevilor şi implicarea lor activă în acest proces, precum şi satisfacţia pe care le-o dă această învăţare. Acest lucru trebuie să se înscrie în contextul general al îmbunătăţirii oportunităţilor
oferite tinerilor în cadrul dezvoltării unei pieţe moderne a muncii.     
   Scopul implicit este de asemenea acela de a le permite să aibă încredere în procesul de învăţare, astfel încât să poată continua să îşi pună în aplicare aptitudinile de învăţare la locul de muncă, la vârsta maturităţii, precum şi în procesul de învăţare continuă.

Blogul

Scurt istoric

Termenul "weblog" a fost instituit de către bloggerul american Jorn Barger  pe data de 17 Decembrie 1997.  Barger este cunoscut drept editorul Robot Wisdom, unul din primele webloguri influente. Barger a folosit întâia oară termenul pentru a descrie un nou tip de website care începea să prindă contur la vremea aceea, şi care era mai degrabă un fel de bookmark list public, un "log" al călătoriilor pe web-ul nemărginit, ce conţinea linkuri şi comentarii.

Forma scurtă a cuvântului blog a fost adoptată de colegul său Peter Merholz, care a împărţit în glumă cuvântul weblog în fraza we blog pe care a postat-o pe meniul lateral al propriului său blog http://www.peterme.com/ în luna Aprilie sau Mai a anului 1999. Această modificare se poate vedea chiar şi astăzi într-una din versiunile arhivate ale site-ului său de pe Wayback Machine unde autorul discuta impactul pe care l-a avut mica s-a gluma.

Ce este un blog ?

Blogul s-a dezvoltat din conceptul de jurnal online. Definiţia pe care Wikipedia o dă blogului este: "Blogul este un website în care intrările sunt scrise în ordine cronologică şi afişate in ordine cronologică inversă. Cuvântul blog poate avea şi funcţia gramaticală de verb, însemnând menţinerea sau adăugarea de conţinut într-un blog".

Un weblog reprezintă un mijloc de comunicare interpersonală şi poate lua diverse forme, de la un jurnal on-line la un depozit de informaţii referitoare la un anumit domeniu. Conţinutul site-ului este format în mare parte din intrări cu comentarii  şi hiperlegături spre alte resurse online. Nu există o lungime prestabilită pentru obiectele postate, unele mesaje pot conţi-ne o singură legătură spre un conţinut aflat oriunde pe Web, în timp ce altele, majoritatea, includ informaţii adiţionale  şi/sau comentarii personale despre subiectul discutat. Prezenţa hiperlegăturilor diferenţiază weblog-urile de jurnalele de însemnări online, în care autorul consemnează diverse evenimente care nu sunt neapărat relevante pentru publicul larg, excepţie făcând un cerc restrâns de prieteni. ¾ actualizări frecvente afişare în ordine invers cronologică. Weblog-urile  sunt într-o dinamică permanentă, noile mesaje postate apar de fiecare dată în partea de sus a paginii principale. În consecinţă utilizatorii revin regulat în aşteptarea unor noi mesaje. Această caracteristică marchează cea mai importantă distincţie între weblog-uri  şi paginile personale care rareori sunt revizitate. 

Blogurile conţin articole periodice sau şi cu actualizare neîntreruptă, ce au de obicei un caracter personal. Ca regulă, actualizarea blogurilor constă nu în modificarea directă a textului existent, ci în adăugiri de texte noi, asemenea unui jurnal de bord, toate contribuţiile fiind afişate în ordine cronologică inversă (cele mai proaspete apar imediat, sus, la vedere). Acest gen de publicaţii web sunt în principiu accesibile publicului larg.

Dacă la început blogurile erau actualizate manual, cu timpul au apărut "unelte" (programe şi metode) care să automatizeze acest proces. Utilizarea unui astfel de software bazat pe browsere Internet este acum un aspect obişnuit al blogging-ului.

Există mai multe platforme pentru bloguri, de exemplu Wordpress (cea mai cunoscută şi folosită platformă de blogging), Blogger ş.a.

Scopul blogurilor variază foarte mult, de la jurnale personale şi până la "armele" publicitare ale campaniilor politice, ale programelor media sau ale diferitelor companii comerciale. De asemenea, ele variază şi în funcţie de autor - de la unul singur la o comunitate întreagă. Blogurile pot constitui şi o sursă importantă de venituri pentru cei care le administrează.

Multe bloguri permit vizitatorilor lor să lase în urmă (să "posteze") comentarii, care sunt şi ele publice, creându-se astfel o comunitate de cititori centrată în jurul blogului; alte bloguri nu sunt interactive.

Totalitatea blogurilor şi a autorilor de bloguri a fost denumită blogosferă.

! Generalizare:

Originea termenului: web log (1997): journal de bord on-line

Blogul este un anumit tip de site web :

• compus din texte şi elemente multimedia
• îmbogăţit prin linkuri
• având articole clasate în ordine invers cronologică
• unde vizitatorii/utilizatorii pot face comentarii şi pot răspunde la comentarii.

Structura generală a unui blog

Blogul neapărat conţine:

• un titlu,
•  listă a mesajelor curente,
•  listă de legături utile,
•  listă cunoscută sub numele  de blogroll,
• statistici, etc.

Caracteristicile blogului

Ca şi celelalte mijloace de informare media, blogosfera îşi poate informa şi dezinforma la rândul ei cititorii. Blogurile de calitate ale blogosferei sunt legate între ele, formând astfel un cerc al bloggerilor, informaţiile importante fiind transmise aproape instantaneu pe toate blogurile.

Deşi este prea mică pentru a schimba sau a crea noi opinii, comunitatea bloggerilor pare, privită din exterior, a fi una destul de închegată. Unii dintre membrii ei se întâlnesc chiar şi în lumea reală, pentru a-şi împărtăşi părerile şi opiniile nu doar pe cale virtuală.

Astfel, pot fi enumerate următoarele caracteristici de bază ale blogului:

Funcţiile blogului :  

• vector de informare şi comunicare în sânul unei comunităţi
• reunirea în acelaşi spaţiu a căutării, publicării şi schimbului de informaţii şi opinii.

Categorii şi tipuri de bloguri :

Blogurile pot fi categoritizate în felul următor:

1.    Bloguri “personale”: cu o amprentă subiectivă evidentă, bloguri care prezintă autorul, personalitatea şi preocupările lui. Această categorie, poate cel mai des reprezentată, are o serie de subcategorii:

a.    bloguri narative - experienţa de zi cu zi e povestită (“jurnal online”) posturile sunt scurte, interpretarea este minimă.

b.    bloguri “filosofie de viaţă”: nu sunt prezentate aproape deloc experienţele cotidiene, nu se povesteşte nimic concret, nu există personaje din viaţa autorului, se preferă fragmentele de tip literar sau interpretările de tip moral sau filosofic.

c.     bloguri “comentariu personal”: există experienţe din prezent sau trecut pe fundal dar numai ca pretext pentru interpretare, amprenta subiectivă este puternică.

d.    bloguri comentariu de viaţă publică: elemente din viaţa publică (ştiri, lecturi, evenimente) sunt prezentate, evaluate şi interpretate prin perspectiva proprie.

e.    bloguri preluare: autorii preiau fără modificări articole şi materiale audio-video (o “revistă a presei” personală).

2.    Bloguri profesionale: autorul foloseşte identitatea sa profesională, cea personală este destul de puţin prezentă. Sunt prezentate elemente de interes pentru domeniul respectiv: de exemplu, un blog pe zona RP comentează elemente precum campanii, prestaţii în spaţiul public, pagina web a unei companii s.a.m.d.

3.    Bloguri “hobby”: autorul nu foloseşte nici identitatea personală nici identitatea profesională pentru că este o ipostază a sa mai puţin cunoscută (o identitate parţială, prin care valorifică o pasiune colaterală sau un alt domeniu de interes): de exemplu, bloguri care comentează numai evenimente sportive sau evenimente şi apariţii din muzica de un anumit gen.

4.    Bloguri colective “de nişă”: bloguri construie în jurul unei idei: de exemplu, românismul, cultura literară, unitatea românilor din diaspora. Sunt idei cu reprezentare slabă în mainstream media şi de aceea se caută o reprezentare a lor în spaţiul virtual.

5.    Bloguri colective profesionale: sunt câteva organizaţii care folosesc blogul ca forma de promovare în spaţiul virtual, este un blog cu mai multe username-uri plasat sub identitatea organizaţiei respective.

6.    Bloguri de tip religios: (aş fi vrut să topesc această categorie în altele dar nu se încadrează nicăieri: nu se încadrează la blogurile tip hobby pentru că valorile de tip religios sunt atât de puternice încât marchează întreaga personalitate a individului, nu putem vorbi de identitate parţială). Este o categorie destul de puternic reprezentată în blogosferă, probabil tot din cauză că mainstream media nu acordă atenţie acestui subiect în creştere ca importanţă în agenda socială.

7.    Blogurile “revistă online”: bloguri colective care nu aparţin unei organizaţii şi nu sunt versiunea electronică a unei publicaţii tipărite. Oricum, sunt organizate şi prezentate sub formă de blog.

8.    Bloguri temporare: constituite numai pentru a pregăti şi prezenta unele evenimente (bloguri întreţinute numai până la desfăşurarea evenimentului respectiv).

O altă categoritizare a blogurilor mai succintă poate fi făcută după autor, tipul informaţiei, după tipul conţinutului si după baza tehnică.

1.   După autor:

• Blog personal - întreţinut de o persoană de regule, autorul blogului;
• Blog invizibil - întreţinut din numele unei persoane străine;
• Blog colectiv - întreţinut de un grup de persoane;
• Blog corporativ - întreţinut de personalul unei asociaţii, organizaţii, întreprindere (ONG, S.A., S.R.L.).

2.   După tipul informaţiei:

• Blog textual - conţinutul principal fiind textul;
• Foto Blog - contentul principal fiind imaginile, fotografiile;
• Blog Muzical - contentul principal fiind fişierele muzicale; 
• Podcast - contentul principal fiind fişierele în format MP3;
• Vidio Blog - contentul principal fiind fişierele în format vidio.

3.   După tipul conţinutului:

• Blog de conţinut - conţine conţinut unic publicat de autor;
• Blog de monitorizare - conţine comentarii şi lincuri spre alte site-uri, bloguri;
• Blog de citate - conţine citate din alte bloguri, evenimente etc;

4.   După baza tehnică

• Stand alone blog - blog cu hosting şi cu modul de administrare propriu
• Blog pe platforme - întreţinute de serviciile de bloging (gen wordpress);
• OpenID blog - blog care permite de a scri comentarii prin intermediul OpenID.

Trasaturile principale ale blogului :

care au deosebit inca de la inceput blogurile de alte forme de comunicare sunt:

• interactivitatea – cititorii pot si chiar sunt incurajati sa posteze comentarii, realizandu-se astfel o comunicare in doua sensuri,
• interconectivitatea – bloggerii preiau informatii unii de la altii, isi comenteaza reciproc opiniile si dau linkuri catre alte bloguri. Astfel, se formeaza adevarate comunitati online in jurul unor subiecte, cauze sau chiar branduri.

Cadru juridic.

• Drepturi de autor
• Anonimat
• Protecţia datelor cu caracter personal
• Permanenţa conţinuturilor postate pe Internet
• Distanţa critică
• Responsabilitatea redactorului/administratorului
• Fiabilitatea informaţiilor 

La ce foloseşte  blogul ?

• Punerea la dispoziţia utilizatorilor a unor resurse
• Crearea unui spaţiu de publicare a documentelor pedagogice
• Crearea unei căi de comunicare directă cu utilizatorii
• Stimularea dorinţei de a citi, a scrie, a asculta sau viziona diferite tipuri de documente
• Dezvoltarea autonomiei în instruire

Motoare de căutare a blogurilor

• Blogolist : http://blogolist.com
• Blogonaute : http://blogonaute.com
• Blogzone : http://www.blogzone.fr
• Google : http://blogsearch.google.fr
• Technocrati : http://www.technocrati.com
• Blogpulse  http://blogpulse.com

Valori pedagogice a utilizării blogurilor

Tot mai mult, weblog-urile sunt folosite în educaţie, pentru comunicarea cu cursanţii. Orice instructor îşi poate deschide un weblog prin intermediul căruia să publice materiale/resurse pentru curs, noutăţi, să ţină legătura cu cursanţii săi, să supună discuţiei diferite aspecte ale cursului, să faciliteze formarea unei comunităţi de învăţare.

Prin intermediul unui  weblog se pot invita mai uşor lectori, se pot publica proiecte ale instituţiei, facilitându-se formarea de parteneriate. O secţiune a weblog-ului poate fi o listă de site-uri/weblog-uri educaţionale, care ar putea prezenta interes pentru cursanţi. Din perspectiva cursanţilor, weblog-urile personale pot deveni portofolii digitale sau spaţii de lucru în grup, permiţând păstrarea legăturii  şi după terminarea unui curs, fiind un adevărat sistem de management al cunoştinţelor, util în dezvoltarea profesională.  Ca instrument de învăţare, weblog-ul poate fi ideal pentru folosirea în modele de învăţare constructiviste, prin încurajarea strategiilor de învăţare autonome şi profunde.

O diagramă sugestivă referitoare la utilizarea weblog-urilor în educaţie, se găseşte pe cunoscutul weblog EdTechPost (www.edtechpost.ca/mt/) al lui Scott Leslie (vedeţi figura de mai jos).

Componentele interactive ale weblog-ului sunt indicate pentru comunicare  şi colaborare; dialogul deschis cu ceilalţi îi permite cursantului să fie în legătură cu colegi şi instructori, determinându-l să studieze problematica unui subiect din mai multe perspective. Cu atât mai mult, faptul că fiecare element postat este afişat şi arhivat în mod cronologic, face o înregistrare cronologică a construcţiei personale de cunoaştere şi dialogul ceilalţi disponibili pentru o cercetare mai amănunţită, de asemenea încurajează reflecţia.

Pentru crearea  şi administrarea unui blog nu sunt obligatorii cunoştinţe avansate de informatică. Există numeroase posibilităţi de publica blog-uri în mod facil şi gratuit, astfel se explică numărul mare  şi în continuă creştere de blog-rui disponibile pe Internet. Un exemplu ar fi site-ul  www.blogger.com, prin intermediul căruia, după înregistrare şi alegerea unui nume, urmează selectarea unui  şablon (template) şi configurarea blogului.

  

! Generalizare:

Pentru mediul şcolar, universitar, blogul ­ reprezintă un suport de comunicare şi informare dinamic, simplu, care valorizează în mod prioritar exprimarea scrisă şi care poate fi uşor adaptat oricărui proiect interdisciplinar sau documentar (ateliere, corespondenţă şcolară, exerciţii on-line, comunicare în interiorul unui grup de lucru, comunicare cu familia etc). 

E-mailul

E-mail (/i'mejl/ sau /'i.mejl) sau poşta electronică este unul din cele mai utilizate servicii în reţeaua INTERNET. Aceasta permite comunicarea simplă şi uşoară între doi utilizatori conectaţi la INTERNET şi aflaţi oriunde în lume.

Exista mai multe programe pentru poşta electronică, toate funcţionând după principiul serviciului poştal. Astfel, o persoană scrie o scrisoare, o introduce într-un plic pe care scrie adresele expeditorului si destinatarului şi o depune într-o cutie poştală. În continuare “poştasul” o preia şi prin intermediul serviciului poştal o transmite prin mai multe oficii intermediare în cutia poştală a destinatarului, de unde acesta o ridică când doreşte.

Cuvântul e-mail provine din engleză de la “electronic mail”, poştă electronică. Uneori pentru poşta electronică se mai întrebuinţează şi desemnarea simplă - mail.

Când un mesaj traversează reţeaua, pentru a ajunge de la expeditor la destinatar, în fiecare etapă in câmpurile “Received” se adaugă linii noi. Aceste linii conţin următoarele informaţii: identitatea calculatorului care a recepţionat mesajul, suportul fizic utilizat (reţeaua INTERNET sau o reţea locală conectată la aceasta), protocolul utilizat, data si ora sosirii mesajului. Astfel, când mesajul ajunge la destinaţie, va conţine toate informaţiile necesare reconstituirii drumului parcurs în reţea.

Utilizatorii sunt identificaţi prin adrese de e-mail unice in lume, care au structura: [utilizator]@[domeniu].[TLD], unde [domeniu] este adresa sitului web care acordă serviciul de e-mail, iar [TLD] este extensia de localizare geografică a domeniului (din engleză de la Top Level Domain). Un exemplu: ionlupu123@gmail.com. Semnul tipografic @ se citeşte pe româneşte "a rond" (engl.: at) şi înseamnă "la".

Standardul pentru e-mail este definit în RFC 5322, care stabileşte printre altele că e-mail-urile sunt compuse din două părţi:

• antetul (header), care include informaţii precum destinatar, subiect, etc.
• corpul (body), textul mesajului propriu-zis.

Antetul conţine cel puţin patru câmpuri:

• expeditor (From) - adresa de e-mail a expeditorului mesajului,
• destinatar (To) - adresa de e-mail a destinatarului (sau adresele destinatarilor, dacă sunt mai mulţi),
• subiectul (Subject) - un rezumat al mesajului,
• data (Date) - data şi ora locală a trimiterii mesajului.

Alte câmpuri des folosite sunt:

• Cc - copie la indigo (de la "Carbon Copy") - o copie identică a mesajului trebuie trimisă şi la adresa sau adresele de e-mail din acest câmp,
• Bcc - copie la indigo oarbă (de la "Blind Carbon Copy") - la fel ca şi Cc, doar că nici un destinatar nu va afla la cine se mai trimit copii ale mesajului, în afară de el însuşi.

Din punct de vedere funcţional serviciul de poştă electronică are două părţi:

•  interfaţa cu utilizatorul (realizată de comanda mail) prin care se pregătesc scrisorile şi se expediază;
• agentul de transmisie (poştaşul), care asigură transportul corespondenţei la destinaţie.

Dacă adresa de destinaţie este locală, atunci se apelează agentul local, care distribuie poşta prin aceeaşi maşină. Dacă adresa de destinaţie este la distanţă, atunci poştaşul hotărăşte calea prin care se va face transmisia: TCP/IP sau UUCP (Unix to unix copy).

După recepţia scrisorilor, conform unei reguli de politeţe, destinatarul trebuie să răspundă în maximum 24 ore. În timpul citirii corespondenţei, utilizatorul poate să răspundă imediat la scrisori prin subcomanda r, care completează automat adresa destinatarului (care este şi adresa expeditorului) şi subiectul (care ramane acelaşi). Textul răspunsului se va introduce de la tastatură.

Există de asememenea posibilitatea ca scrisorile care sosesc la un destinatar, să fie reexpediate către alte persoane din reţea, cu ajutorul fişierului .forward, care se va crea în directorul personal (ca şi casetele poştale) şi va conţine adresele acestora.Acest fişier se creează de către utilizator şi trebuie să conţină adresele de reexpediere, fiecare pe rând. Dacă destinatarul pleacă într-o altă localitate, pentru o perioadă de timp şi la noua destinaţie are acces la reţeaua INTERNET, poate introduce în fişierul .forward noua adresă, unde doreşte să primească corespondenţa.

În situaţia în care , destinatarul pleacă în concediu poate lăsa un mesaj în acest sens, care se va transmite la toate persoanele care vor expedia scrisori pe adresa acestuia.