E-mail (/i'mejl/ sau /'i.mejl) sau poşta electronică este unul din cele mai utilizate servici i în reţeaua INTERNET. Aceasta permite comunicarea simplă şi uşoară între doi utilizatori conectaţi la INTERNET şi aflaţi oriunde în lume.
Exista mai multe programe pentru poşta electronică, toate funcţionând după principiul servici ului poştal. Astfel, o persoană scrie o scrisoare, o introduce într-un plic pe care scrie adresele expeditorului si destinatarului şi o depune într-o cutie poştală. În continuare “poştasul” o preia şi prin intermediul servici ului poştal o transmite prin mai multe oficii intermediare în cutia poştală a destinatarului, de unde acesta o ridică când doreşte.
Cuvântul e-mail provine din engleză de la “electronic mail”, poştă electronică. Uneori pentru poşta electronică se mai întrebuinţează şi desemnarea simplă - mail.
Când un mesaj traversează reţeaua, pentru a ajunge de la expeditor la destinatar, în fiecare etapă in câmpurile “Received” se adaugă linii noi. Aceste linii conţin următoarele informaţii: identitatea calculatorului care a recepţionat mesajul, suportul fizic utilizat (reţeaua INTERNET sau o reţea locală conectată la aceasta), protocolul utilizat, data si ora sosirii mesajului. Astfel, când mesajul ajunge la destinaţie, va conţine toate informaţiile necesare reconstituirii drumului parcurs în reţea.
Utilizatorii sunt identificaţi prin adrese de e-mail unice in lume, care au structura: [utilizator]@[domeniu].[TLD], unde [domeniu] este adresa sitului web care acordă serviciul de e-mail, iar [TLD] este extensia de localizare geografică a domeniului (din engleză de la Top Level Domain). Un exemplu: ionlupu123@gmail.com. Semnul tipografic @ se citeşte pe româneşte "a rond" (engl.: at) şi înseamnă "la".
Standardul pentru e-mail este definit în RFC 5322, care stabileşte printre altele că e-mail-urile sunt compuse din două părţi:
- antetul (header), care include informaţii precum destinatar, subiect, etc.
- corpul (body), textul mesajului propriu-zis.
Antetul conţine cel puţin patru câmpuri:
- expeditor (From) - adresa de e-mail a expeditorului mesajului,
- destinatar (To) - adresa de e-mail a destinatarului (sau adresele destinatarilor, dacă sunt mai mulţi),
- subiectul (Subject) - un rezumat al mesajului,
- data (Date) - data şi ora locală a trimiterii mesajului.
Alte câmpuri des folosite sunt:
- Cc - copie la indigo (de la "Carbon Copy") - o copie identică a mesajului trebuie trimisă şi la adresa sau adresele de e-mail din acest câmp,
- Bcc - copie la indigo oarbă (de la "Blind Carbon Copy") - la fel ca şi Cc, doar că nici un destinatar nu va afla la cine se mai trimit copii ale mesajului, în afară de el însuşi.
Din punct de vedere funcţional servici ul de poştă electronică are două părţi:
- interfaţa cu utilizatorul (realizată de comanda mail) prin care se pregătesc scrisorile şi se expediază;
- agentul de transmisie (poştaşul), care asigură transportul corespondenţei la destinaţie.
Dacă adresa de destinaţie este locală, atunci se apelează agentul local, care distribuie poşta prin aceeaşi maşină. Dacă adresa de destinaţie este la distanţă, atunci poştaşul hotărăşte calea prin care se va face transmisia: TCP/IP sau UUCP (Unix to unix copy).
După recepţia scrisorilor, conform unei reguli de politeţe, destinatarul trebuie să răspundă în maximum 24 ore. În timpul citirii corespondenţei, utilizatorul poate să răspundă imediat la scrisori prin subcomanda r, care completează automat adresa destinatarului (care este şi adresa expeditorului) şi subiectul (care ramane acelaşi). Textul răspunsului se va introduce de la tastatură.
Există de asememenea posibilitatea ca scrisorile care sosesc la un destinatar, să fie reexpediate către alte persoane din reţea, cu ajutorul fişierului .forward, care se va crea în directorul personal (ca şi casetele poştale) şi va conţine adresele acestora.Acest fişier se creează de către utilizator şi trebuie să conţină adresele de reexpediere, fiecare pe rând. Dacă destinatarul pleacă într-o altă localitate, pentru o perioadă de timp şi la noua destinaţie are acces la reţeaua INTERNET, poate introduce în fişierul .forward noua adresă, unde doreşte să primească corespondenţa.
În situaţia în care , destinatarul pleacă în concediu poate lăsa un mesaj în acest sens, care se va transmite la toate persoanele care vor expedia scrisori pe adresa acestuia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu